Votare Miss Roz

LadyInPink a scris: zi cu zi de zi in zi
de noapte

andraa a scris:hop tzop si eu
tinuta de zi

si cea de seara :)

SilkSpectre a scris:Suuuuper gagici!!!
Hop si eu chiar daca nu am nici-o sansa pe langa aceste bunaciuni
Ta-daaa :janis:
Tinuta de zi:
Tinuta de seara:

bijouxdemonange a scris:Ta naaaa

cea mai frumoasa Miss si pe deasupra si ROOOOZ :p






P.S. Am uitat sa specific lipsa de modestie?

greeneyes a scris:si eu....

tinuta de zi...


tinuta eleganta....

alesonne a scris:mno, daca mai primiti, iata-ma
mai eleganta de atat nu am cum sa fiu :|
casual:

andraa a scris:na ca sparg yo gheata aici

alesonne a scris: second

greeneyes a scris:na, si io....

SilkSpectre a scris:Si eu...

bijouxdemonange a scris:Gata m-am hotarat! Pentru ca tot am plecat pe premiza ca sunt roz, deci deja Miss Roz, am ales costumul de baie roz





Puup!

greeneyes a scris:gata... m-am gandit ... deci:

hmm, Dunarea...
Primul lucru ce imi vine in minte cand zic “Dunarea” este de fapt faleza Dunarii, un loc superb, numai bun de relaxare, plimbare si admirare a naturii.
Pentru mine e o oaza intr-un oras care duce o lipsa acuta de spatii verzi, este locul numai bun de plimbari cu iubitul, printre salciile umbroase de pe mal, de plimbat cu rolele cu prietenii, de alergat in diminetile de weekend, de plimbat catelul., sau pur si simplu de contemplat natura de pe o banca...
Vara e plin de lume, de dimineata pana seara.... de la copii de toate varstele cu parinti sau bunici, la grupuri de tineri, la batranei ce se plimba romatic de brat, biciclisti, rolleri, oameni cu catei, diversi comercianti, pescari.
Iarna e liniste..... si o senzatie de pace
In Dunare am pescuit prima data... n-am prins decat un oblete din pacate
De un copac de pe faleza mi-am legat ata de martisor de la mana si mi-am pus o dorinta... eram prin clasa a 7 a parca....
Pe faleza ma duc de fiecare data cand simt nevoia de o plimbare, nevoia de a scapa de agitatia si poluarea unui oras supraaglomerat
Pe faleza ma duc cu rolele cand sunt nervoasa, suparata, cand vreau sa ma “revergorez”, sa ma descarc de sters
La plaja la Dunare am fost de nenumarate ori in liceu, cu colegii.... si stateam cu corturile peste noapte... ce chefuri si gratare mai faceam ... ah, ce vremuri
Apa plata de Dunare am baut o viata
Si cum zice si Onyx, Dunarea ne da si-o paine caci daca n-ar fi ea, n-am avea santier naval, n-am mai munci aici
Pe faleza Dunarii m-am plimbat prima data de mana cu iubitul si ne-am sarutat prima oara
Pe faleza Dunarii am stat si am admirat apusul de soare, de atatea ori..
Pe o banca pe faleza am stat si am plans ore in sir cand am avut necazuri, cand am simtit ca viata mi s-a terminat
... gata ca devin melodramatica

Pt cine nu stie/ nu a vazut vreodata faleza Dunarii la Galati.... priviti.. si invidiati-ma ca pe la voi nu trece Dunarea... si voi n-aveti faleza

https://www.youtube.com/watch?v=ze98qb6yF_o&NR=1&feature=fvwp

https://www.youtube.com/watch?v=_li3AWJKDQY&feature=related

bijouxdemonange a scris:

Onyx a scris:
bijouxdemonange: Ce inseamna pentru tine sa creezi bijuterii?

Pentru a intelege cat mai bine ce inseamna pentru mine a crea bijuterii, trebuie sa av spun o poveste... O poveste trista dar frumoasa....

Nici nu stiu care e inceputul ei, cert e ca intotdeauna mi-a placut tot ce tine de frumos! Inclinatie catre frumos si arta am avut de mica si talentul era evident...Insa viata nu tine intotdeauna cu mine ...

De mica am visat sa ajung creator de moda, designer de interior si apoi designer de bijuterii. Am schite din perioada adolescentei chiar si acum, pentru toate cele 3 domenii (nu foarte indepartate ce-i drept),( schite ce le-am revazut chiar zilele trecute, dupa foarte multi ani si mi-au rascolit sufletul, mi-au trezit amintiri, sentimente si sperante).

Imi confectionam singura bluzite, fustite (le coseam la mana, neavand masina- insa aveam multa rabdare). Am incercat sa crosetez. Ma fascina ce minuni pot iesi din mana unui om . Ce-i drept, si bunica si mama mea au avut amandoua inclinatii catre aceste lucruri, am o mostenire frumoasa de la ele. Bunica mea croseta si tricota mult, frumos si cu foarte mare drag. Mamei mele ii placeau hainele, si-a confectionat si ea cateva la mana. Si ii placeau margelele. De fapt, amandurora le placea sa fie elegante, aranjate, frumoase, admirate.

Visam ca intr-o zi voi realiza toate acestea, ca voi fi designer de succes,ca voi crea si aduce bucurie. Visam mult ce-i drept. Totul a fost spulberat de realitate. Si am incetat sa mai visez. Aveam doar 16 ani.

8 ani mai tarziu, luptand cu depresia si realitatea vietii, cautam o lumina. Ceva ce sa ma scoata din negura in care ma afundasem din ce in ce mai mult pe masura ce anii treceau (metaforic, aceasta lupta si luminare am redat-o aici). Catuam ceva ce pot sa fac ca si job (macar part-time) sau mica afacere si mai ales ceva care sa-mi si placa. Si tot cautand am descoperit margelele. M-au fascinat. O luna intreaga (de pe la jumatatea lui noiembrie) am cautat cat mai multe idei, schite, tutoriale, magazine de materiale, tot ceea ce tine de acest domeniu. Eram total absorbita de acest domeniu cu posibilitati infinite. M-am indragostit mai ales de margelutele de nisip. Variatiile sunt chiar infinite. Pot visa la nesfarsit

Am facut prima comanda de margelute in decembrie anul trecut. Le-am primit chiar inainte de Craciun. Cel mai frumos cadou pe care mi l-as fi putut face vreodata. Am conceut primele bratari si primele coliere. M-am bucurat enorm cand au fost apreciate. Si am mers mai departe.

In cateva saptamani se implineste anul, un an in acre am avut multe hopuri, chiar si in ceea ce priveste margelele. Din nou greutatile nu ma lasa in pace. Sunt de principiu ca, daca ai pornit la drum si calea e prea neteda, sigur nu este drumul cel drum! Deci nu ma las. Pentru ca e un vis pentru care merita sa lupt. E un vis ce trebuie sa devina realitate. Si aceasta realitate prinde contur pe zi ce trece, incet-incet, dar sigur.

Cred ca cea mai mare realizare a mea cu aceasta pasiune, este implinirea scopului meu final: acela de a ajunge cat mai aproape de sufletele oamenilor, de a le oferi o parte din mine, de a ajuta lumea sa fie un loc mai bun. Si nu vorbesc in van, nu sunt vorbe fara continut. Viata mea nu e un concurs de miss la care declar idealistic ca vreau sa salvez lumea, sa salvez animalele, balenele, sa eradichez foametea, coruptia, poluarea etc. Nu despre astfel de idealuri este vorba. Pur si simplu duc o lupta zilnica cu mine insami, pentru a nu ma lasa schimbata de realitatea inconjuratoare! Si chiar nu e deloc usor si clachez de multe ori! Dar e o lupta ce trebuie castigata!

Iar margelutele si toate creatiile realizate de mine sunt doar un mod de a exprima aceste lucruri! Pun suflet in fiecare piesa. Sentimente, visuri, sperante, credinte.
Sunt multumita cand ceea ce incerc sa transmit, este perceput.

Unii sunt atinsi de un cuvant, de o poveste, de o imagine doar sau chiar de lucrul respectiv. E o satisfactie enorma sa reusesti sa atingi intr-un mod placut sufletele oamenilor! Si totusi nu e meritul meu. Eu sunt doar un vas de lucru. E ingerul meu, e Insusi Dumnezeu cel ce face posibil acest lucru.

Povestea....cu siguranta nu se termina aici....Fie cu bune, fie cu rele, fie ele bucurii sau tristeti, exaltari de fericire sau agonii si deznadejdi, ele se vor adauga pe zi ce trece la tot ceea ce inseamna Bijoux De Mon Ange - visul meu ce prinde contur....

LadyInPink a scris:AAA gata deci asadar si prin urmare incep ...
Inima din prima poza de la sectiunea elegant m-a atras in mode deosebit. De prima oara cand am vazut-o m-am gandit "Ea e... ea o sa fie partenera mea intr-o poza" si asa a fost .. mi-am facut poza cu ea . Mi-a placut, am admirat-o, mi-a adus aminte ca iubirea exista, ca o gasesti oriunde... Rosie fiind mi-am adus aminte de iubirea infocata dintre mine si Neculaiu meu de la inceput... mi-am adus aminte de ce mult ne iubeam . Observasem ca e un balon... umplut cu heliu si ma gandeam ca acea inima mi-a fost trimisa de undeva spre a-mi ghici sortitul. Imi inchipuiam deja ca daca ii voi da drumu inimii sa zboare, un vant puternic o va duce spre el care era la 2 metri de mine... (imi facea poza), sau macar se va intoarce la mine. Ma vedeam deja fericita ca el mi-a luat inima in brate si ca se simtea stapan asupra ei,ca ma iubeste,ma protejeaza. Asa ca am strans tare tare din dinti, m-am rugat si i-am poruncit inimii sa se duca la cel ce ma iubeste cel mai mult. I-am dat drumu. Se ducea ...sus....sus....sus... pana nu am mai vazut-o deloc. Nici un suflu de vant. Nimic nu o ducea la el. Eram dezamagita. S-a dus probabil pe o alta planeta... Sau poate ca s-a dus ca Doamne- Doamne ca el ma iubeste cel mai mult. Oricum ar fi... am fost dezamagita.
Si acum sa accentuez ce inseamna aceasta inima, inseamna dezamagire, un lucru in care am avut incredere si m-a tradat. Nici acum nu a vrut sa fie asa cum am vrut eu. A plecat spre alt infinit , spre altcineva. Pacat... cred ca acum... acolo unde este e rece, probabil nici rosie nu mai e... a pierit caldura ei si frumusetea cu care m-a atras .


(Aceasta inima inseamna Nicusor si metaforic vorbind veti intelege ce simt)

SilkSpectre a scris:

Onyx a scris:
SilkSpectre: Descrie marea, trairile tale cand vezi marea noaptea.

Desi locuiesc f departe de mare, nu a trecut un an in care sa nu o vizitez. De mic copil m-am bucurat de nisipul fin, soarele fierbinte si valurile inspumate ale marii. Ca un copil mic si prost primul lucru pe care il fac cand ajung la mare e sa "pup" apa iar cand vine momentul plecarii sunt atat de trista incat imi dau si lacrimile.
Iubesc marea si simt ca face parte din mine, nu as putea sa o tradez pt alta(chiar daca am avut posibilitatea sa merg in alta parte am ales sa merg tot aici in Romania). Cand sunt pe plaja parca sunt pe alta lume, doar eu si marea.
O iubesc dar o insel...O insel cu sufletul meu pereche, cu iubitul meu, cu cel mai bun prieten al meu, intr-un cuvant cu viitorul meu sot(sper). Dar ea nu se supara pt ca stie, ne-a dat binecuvantarea. Intr-o noapte in care ne plimbam cu picioarele goale prin apa, iubitul meu a ingenuncheat in fata mea, a scos un inel din buzunar si mi-a promis ca ma va iubi pana cand va seca marea. Cu lacrimi in ochi am ingenuncheat si eu si i-am jurat ca atata timp cat el ma va iubi il voi iubi si eu.
Cand vad marea noaptea imi aduc aminte de acea noapte si simt cum un milion de fluturasi se zbat in burtica mea. O privesc cu multa dragoste dar in acelasi timp cu teama. Teama pt ca poate intr-o zi o sa sece...In acel loc, locul pe care il iubesc cel mai mult, mi s-a promis iubire aproape vesnica. Cand privesc marea noaptea vad cat de multa dragoste mai are iubitul meu sa-mi ofere...

andraa a scris:

Onyx a scris:
ANDRAA: Descrie ce simti atunci cand esti in concurs cu ansamblul, ce sentiment ai cand dansezi?

Sincer.. o intrebare mai buna ca asta nici ca se putea.
De mic copil, ai mei au vrut ca eu sa stiu sa dansez. Am inceput undeva la varsta de 5 ani cu dansuri sportive si am continuat cu ele, timp de 12 ani.
Niciodata n-as fi crezut ca voi ajunge sa dansez dansuri traditionale romanesti pentru ca atata timp cat am dansat la clubul sportiv, niciodata nu mi-au placut...
Cu dansurile sportive n-am avut niciodata ocazia sa simt ce inseamna o echipa in adevaratul sens al cuvantului: eram decat eu cu partenerul de dans... in rest cam toti eram de varste diferite.
In ansamblul de dansuri populare am descoperit ce inseamna unitatea unui grup. Suntem toti pentru unul si unul pentru toti.
Pentru mine repetitiile si spectacolele se diferentiaza doar prin faptul ca la spectacole purtam si costume.
Dansul e viata mea... ma simt in largul meu atat la repetitii, unde se rade si se glumeste dar se si munceste, dar mai ales atunci cand ma aflu in mijlocul unui spectacol obisnuit sau concurs. Am avut si norocul sa nimeresc la un instructor foarte bun, care ne impune pasi din cei mai complecsi, iar datorita acestui fapt, de multe ori publicul se ridica si aplauda in ritmul muzicii. Poate ca nu exista cuvinte sa descriu ce simt in momentele alea... zambetul (care e obligatoriu la un spectacol) vine instantaneu iar picioarele parca joaca singure.
Am avut si sansa sa ajung in tari straine la competitii internationale, mai degraba amicale si de schimburi de experienta... acolo se vede adevarata valoare a dansurilor populare romanesti. Printre straini, care poate ca nici nu au auzit de Romania si pe langa alte ansambluri din alte tari... de cele mai multe ori, noi romanii am fost foarte aclamati. Nu vreau acum sa credeti ca ma laud ... laud mai degraba dansurile si muzica populara romaneasca.
Exista si posibilitatea sa am o zi proasta atunci cand trebuie sa fiu prezenta la un spectacol si au fost si dati cand as fi putut sa dau mai mult, dar sentimentele pe scena sunt neschimbate chiar si atunci... bucurie, emotii mai ales din cauza costumelor complexe (ca s-a mai intamplat sa mai pice cate o piesa de pe noi ) si totodata o stare de implinire ca sunt din nou pe scena .
S-a intamplat de cateva ori sa gresim dansul.. adica tot ansamblul sa greseasca. Atunci ar trebui sa auziti ce discutii sunt intre noi, dansatorii, in timpul unui dans gresit... si ce ras imi starnesc amintirile astea.
In orice caz, pot spune ca dansul chiar e o parte esentiala a vietii mele. Acum ca sunt in ultimul an de liceu, nu am mai avut ocazia sa frecventez repetitiile, dar dansez acasa si tot dansez.
Daca m-ar pune cineva sa caracterizez printr-o sintagma starea mea de spirit de dinaintea unui spectacol as spune "fluturi in stomac", ca atunci cand te indragostesti pentru prima data... as putea sa scriu romane, vorbind despre dansuri, insa cred ca am spus esentialul si sper ca am reusit sa raspund si la intrebare.
Cine vrea sa admire putin ansamblul folcloric "Argesul", am aici niste "dovezi" :
https://www.youtube.com/watch?v=P5XEEHRrGWM
https://www.youtube.com/watch?v=2_NL76ihY7A&feature=channel
https://www.youtube.com/watch?v=Jz-PdnaKQ88&feature=related (la asta sa dati volumul mai incet, ca se aude aiurea si imi cer scuze si pentru imagine care e foarte proasta , merita vazut si asta pentru ca e dansul care ne iese cel mai bine)

P.S. in primele doua filmulete sunt cea cu palarie ; eram fiecare pereche imbracata dintr-o regiune diferita a Romaniei :)

alesonne a scris:Am promis sa nu scriu posibile drame de Oscar, presarate cu bulgari grei de pamant, minuni de calmare, haos si alienari si nici realitati impregnate cu un miros cadaveric si alimentate de ura. Ma rog ca stilu-mi cel mai adesea gotic, daca nu chiar macabru, sa-mi permita macar o data sa narez si atat.
"Povesteste o zi din viata ta."
Mi-o amintesc si acum si nu ca prin vis, dar a devenit feerica tocmai prin frumusetea ei irepetabila. Era ziua mea. Implineam rotunda si minunata varsta de zece ani. Mare ospat mare in familie si multa veselie inca de la primele ore ale diminetii. Toata lumea rasfata mezina sarbatorita mai mult decat in mod obisnuit si ea emana voie buna prin toti porii si astepta… Astepta multe: invitatii prieteni, alte rude si, bineinteles, nenumaratele cadouri pe care le poate primi singurul copil al unei familii care-si adora pruncul.
Ca si acum (si pentru totdeauna), el lipsea, inca lipsea, iar fata numara orele si minutele pana la sosirea autobuzului.
Incepuse si petrecerea si masina tot nu-si facuse aparitia. “Du-te! Fugi! E fara 10! Trebuie s-apara!” Parasindu-mi pentru o clipa petrecaretii, am alergat intr-un suflet pe podul ce despartea soseaua de casa si am asteptat. 5 minute, 10 minute, 17, un infinit plin de emotie si suspans. Masina a oprit intr-un final, lasandu-si calatorii s-apuce pe drumurile lor. “Si el? Unde e? Unde? Nu e!” Ca si acum, cu lacrimi in ochi, priveam in gol si cu durere-n suflet. Asistam neputincioasa la zbuciumul sufletesc ce se pornise. “N-a venit si pe deasupra mi-a stricat si petrecerea si buna dispozitie. Poate ne-a uitat in ultima luna de despartire sau nu ne mai iubeste.”
Dintii lui albi si puternici luminau in seara tarzie de vara ce doar se asternuse incet, iar bratele-i erau intinse sa ma cuprinda. Nu il recunoscusem! Era tata, dar tatal meu mult mai slab, poate prea slab (sa fi fost de vina dorul de mine si de mama?). Si unde-i mustata deasa? Aveam in fata mea infatisarea zambitoare a unui barbat frumos, dar poate cu nasul prea mare, ciudat de mare fara mustata si cu nou-i chip oval.
M-a urcat pe umerii lui voinici si ne-am indreptat spre casa bunicilor, cantand. Doar noi lipseam si tortul trebuia adus de-ndata. Am petrecut pana cand oboseala mi-a inchis ochisorii aruncandu-ma intr-un somn profound pana a doua zi.
Astept si astazi autobuze. Sa urc si apoi sa cobor din ele. Astept si zile tarzii de vara si niciodata nu uit. Dar cati sunt aceia care nu observa ca tot ce este mai de pret pentru noi, mai devreme sau mai tarziu, piere? Spunem ca suntem condamnati sa pierdem. Ferice de cei castigatori, si care accepta lucrurile asa cum sunt, reale, ca si tastatura pipaita de degete, ca monitorul spre care privesc acum sau…Mana invizibila.